Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momentul în care un copil este salvat, după ce a căzut de la etajul 7. VIDEO

Mai mulți vecini i-au salvat viața unui băiat de cinci, care a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Minsk, după ce l-au prins cu ajutorul unei simple pături.

În momentul producerii incidentului, copilul era singur acasă, ca pedeapsă. Băiatul s-a urcat pe pervazul ferestrei pentru a se uita după părinții săi și a alunecat. Un paznic l-a observat chiar în momentul în care s-a dezechilibrat și a alertat mai mulți vecini care au venit pregătiți cu o pătură pentru a-l prinde pe micuț.

În cădere, victima a rupt pătura, însă materialul i-a mai încetinit viteza, astfel salvându-i viața. Printre vecinii salvatori se afla și un medic care a reușit să-i acorde primul ajutor. Acesta a declarat, pentru Daily Mail, că mama sa a fost șocată și nu a putut reacționa în niciun fel la aflarea veștii.

 „Când mama sa a ajuns la locul incidentului, băiatul i-a spus că își dorea doar să iasă pentru o plimbare”, a mai declarat medicul.

Citește și
accident
Patru răniți, printre care și un copil de 7 ani, după ce o mașină a ajuns într-un bar

Martorii susțin că înainte să alunece, băiatul își striga mama și o ruga să-l ierte, promițându-i că nu va mai face pozne pe viitor.

Poliția a demarat o anchetă în acest caz.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult