Momentul în care un copil e la un pas să moară în jacuzzi. Mama era și drogată, și băută
Momentul în care copilul ajunge în jacuzzi și este la un pas să se înece, fiind salvat în ultima clipă a fost surprins de camerele de supraveghere, relatează ABC News.
Femeia a recunoscut că a consumat alcool și droguri în ziua în care a fost împreună cu familia la un resort din Daytona Beach, Florida.
Apryl Connolly, de 36 de ani, se afla împreună cu băiatul, fratele lui geamăn și tatăl copiilor la un jacuzzi din stațiune când au fost alertați să părăsească incinta pentru că era ora de închidere. Tatal i-a lăsat pe copii în grija mamei pentru ca el să strângă lucrurile copiilor. I-a lăsat așezați la o masă, însă femeia intoxicată cu alcool și droguri nu a mai fost atentă.
Camerele de supraveghere au surprins cum copiii se îndreaptă spre jacuzzi, iar unul dintre ei sare în apă și se duce la fund. Un angajat al stațiunii care urmărea camerele de monitorizare a dat alerta. Apoi se vede cum un alt angajat oprește jacuzzi-ul și sare în apă, salvând copilul după 2 minute în care a stat sub apă. Apoi îi acordă primu ajutor, cu masaj de resuscitare. Copilul a fost dus de urgență la spital în stare gravă.
În tot acest timp mama copiilor era calmă, ba chiar a început să râdă atunci când polițiștii au căutat o pastilă albastră aruncată de femeie într-un coș de gunoi, alertați tot de imaginile surprinse de camerele de supraveghere. În prezent copilul se află în stare stabilă.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!