Moarte misterioasă a unei familii cu 11 persoane. Cum au fost descoperiți în propria casă
Galerie foto
Polițiștii au ajuns la locuința din Burari duminică, în jurul orei 07.30, după ce un vecin a sunat la poliție anunțând că mai multe persoane s-au sinucis. Astfel, oamenii legii au descoperit 11 persoane decedate, între care doi copii de 12 ani și o femeie de 75, informează The Guardian și BBC News.
Potrivit autorităților, nu există indicii că cineva ar fi pătruns cu forța în locuință. Mai mult, în casă au fost descoperite bilețele scrise de mână care indică faptul că întreaga familie „a fost implicată în practici religioase sau mistice”.
„Când am intrat în magazin, toate ușile erau deschise și trupurile tuturor atârnau din tavan, având mâinile legate”, a declarat Gurcharan Singh pentru BBC Hindi.
Oamenii locuiau în respectiva casă de 30 de ani și, de curând, celebraseră petrecerea de logodnă a uneia dintre fete. Ei aveau două magazine și erau hinduși practicanți, iar în locuință avea inclusiv un loc de rugăciune.
„Nu era o familie violentă. Nu au țipat la copii, dacă erau gălăgioși. Nu erau genul acela de oameni. Oamenii care spun că a fost vorba de magie neagră se înșală, nu e vorba de ceva de acest gen”, a spus o rudă de-a familiei.
A fost deschisă o anchetă și oamenii legii nu exclud posibilitatea unei crime.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!