ANIMAȚIE. Trei tinere, moarte într-un accident. Înainte de tragedie au scris ”murim” pe Snapchat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fetele, unele dintre ele eleve de liceu, se întorceau de la un club şi în împrejurări încă neclare s-au răsturnat cu maşina în afară drumului. Înainte de tragedie, cea mai mică dintre ele a postat pe o reţea de socializare o fotografie din maşină pe care a scris "murim”.
Bune prietene, cele patru fete au mers sâmbătă seară, în Bragadiru, Teleorman, ca să se distreze într-un club. După miezul nopţii au pornit spre casă.
La volan era o tânără de 19 ani, care avea permis de conducere de 6 luni.
La 10 kilometri de casă, într-o curbă, fata nu a mai controlat maşina şi s-a răsturnat în afara drumului. Poliţiştii spun că avea viteză, variantă corfirmată de viceprimarul din zon, dar şi de tatăl şoferiţei.
"Avea viteza şi i-am zis să aibă grijă la viteza, i-am zis, măi tată ai grijă cu viteza", spune tatăl șoferiței.
"Au avut viteza, cred că au avut la 150 de kilometri la oră", susține Dănuț Cristea, viceprimarul comunei Năsturelu.
După accident, maşina s-a făcut praf. Geamurile s-au spart, iar plafonul şi uşile s-au deformat.
"Azi-noapte la unu şi jumtate, două, am auzit o bubuitură şi am văzut maşina rasturantă şi fetele azvârlite şi am sunat la poliţie", susține un martor.
Impactul a fost atât de puternic încât după ce maşina s-a oprit într-un final, cele 4 fete au fost azvârlite din maşină şi proiectate pe o distanţă de câţiva metri.
Tânăra de la volan a pierit pe loc. Aceeaşi soartă au avut-o şi două dintre prietenele ei, una de 17 ani şi cealaltă de 19. Doar o fată de 19 ani a scăpat cu viaţa.
Şerban, prietenul ei, a fost printre primii care au ajuns la accident.
"Aseară am mers cu un grup de prieteni la un club din Bragadiru şi erau şi ele acolo, ele nu au stat foarte mult timp şi au plecat. Am stat ce am stat, o oră jumătate - două şi sună cineva că a făcut Cristina accident, are ambele picioare în ghips şi au cerut părinţii să o ducă la Bucureşti", povestește prietenul tinerei care a supraviețuit.
O fotografie postată cu câteva minute înainte de accident pe Snapchat - o reţea de socializare preferată de adolescenţi - naşte întrebări la care investigatorii nu au încă un răspuns.
Cea mai mică dintre fete, pasageră în maşină pe bancheta din spate, a scris "Murim" pe o poză în care se vade şoferiţa, iar textul a fost urmat de un simbol cu o fată tristă.
Psihologii caută explicaţii pentru acest mesaj bizar.
"Şi-au asumat riscuri mari, tipice vârstei. S-au expus unor riscuri şi ştiau asta. De obicei cine se sinucide nu se exprimă cu "vom muri", ci "îmi iau viaţa, mă sinucid, plec într o altă lume”, explică Gabriela Culda, psiholog criminalist.
Fetele care au pierit în accident erau eleve la un liceu în Zimnicea. Şoferiţa era în clasa a XII-a şi se pregătea să dea bacalaureatul.
"Era un copil foarte cuminte, nu avea vicii, nu fuma, nu bea şi voia să meargă la facultate la administraţie publică, la SNSPA", spune tatăl acesteia.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală şi încearcă să afle de ce s-a produs tragedia. Un rol important îl va avea fata care a supravieţuit. Ea este internată cu mai multe fracturi. Anchetatorii o aşteaptă să-şi revină, ca să le spună ce-şi aminteşte că s-a întâmplat.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 06-05-2018 18:30