Mesajul de adio lăsat în urmă de mama a trei copii, înainte să se spânzure
Hayley Cayton, în vârstă de 34 de ani, a fost găsită fără suflare în locuinţa lor. John, în vârstă de 44 de ani, a vorbit despre drama prin care a trecut. Femeia a fost transportată la spital, dar a murit a doua zi. John din Leyland a spus: "Am fost nevoit să le spun celor trei fii ca mama lor a murit, a fost cel mai greu moment al vieţii mele, conform Mirror
Hayley a postat un ultim mesaj pe un grup în care se aflau prietenii şi familia sa, în care preciza: "M-am săturat să lupt. Adio! Vă iubesc mult", înainte să se spânzure. Femeia avea probleme mentale de ani de zile. Ea a fost diagnosticată cu tulburare de personalitate în 2017, având comportament suicidal.
Starea ei de sănătate mentală a început să se deteriorieze după ce a născut prematur, în 2006. McKenzie, primul său copil, a avut probleme la naştere, fiind internat în spital timp de câteva luni.
Bărbatul îşi aminteşte prin cea trecut: " Înainte să avem copii, Hayley era foarte veselă şi fericită, nimic nu o deranja. Starea aia mentală a început să se deterioreze, a încercat să se sinucidă dintr-o dată, fără un motiv anume. Era foarte impulsivă şi iraţională".
Cei doi s-au căsătorit în 2005.
Sursa: Mirror
Etichete: copii , sot , sinucideri , mesaj , spanzurat , marturisire
Dată publicare: 05-07-2018 12:11