Mărturia șocantă a tânărului fără permis care a ucis o femeie. ”500 aveam”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Şoferul de ocazie, în vârstă de 19 ani, a fugit imediat după impact, dar într-un final s-a lăsat convins de mama lui să se predea şi a fost reţinut.
Reporter: - Tu erai la volan?
Șofer: - 500 aveam.
Scenele dramatice, în urma cărora tânărul a fost încătuşat, s-au derulat cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în fața cimitirului Sfântul Gheorghe din Piteşti. Autoturismul condus de băiatul în vârstă de 19 ani a izbit în plin o maşină în care se aflau doi soţi. Aceştia plecau de la un priveghi şi doar ce porniseră automobilul, povestesc martorii.
"Din lovitura a învârtit-o pe cealaltă şi a scos-o pe pasagera din dreapta tocmai pe trotuar”, povestesc polițiștii ajunși la fața locului.
Femeia de 47 de ani, aflată pe scaunul din dreapta şoferului, n-a mai avut nicio şansă.
"Am auzit 2 bubuituri, o frână scurtă. Direct lângă gard am văzut-o”, povestesc martorii.
Soţul femeii, în vârstă de 49 de ani, este în stare foarte gravă şi a fost transportat de urgenţă la spital.
"Cu insuficiență respiratorie acută severă. A trebuit să-l intubăm, să-l sedăm şi să-l investigăm", susține Grațiela Popa, UPU Argeş.
La locul accidentului, poliţiştii au încercat să refacă filmul tragediei.
După ce a izbit maşina celor doi soţi, autoturismul scăpat de sub control a lovit o conductă de gaze, gardul capelei cimitirului şi o poartă, iar bucăţi din vehicul au zburat în toate părţile. Roata din stânga spate a fost găsită la 20 de metri.
"A fost pericol de explozie, întrucât unul dintre autoturisme, de fapt nu se ştie care, a acroşat şi o conductă de gaze, fapt ce a dus la emanarea de gaze în atmosferă", explică Constantin Chitu, ISU Argeş.
În haosul creat, tânărul de la volan a reuşit să coboare din maşină şi a fugit.
Martor: - A luat-o la fugă.
Reporter: - Mai eraţi aici când a venit mama şoferului?
Martor: - Da, agitată, că a fugit şi că s-a gândit şi a venit înapoi.
Reporter: - Şi susţinea că ea a fost la volan?
Martor: - Da.
Reporter: - Ca să-şi salveze fiul?
Martor: - Normal. Orice mamă face aşa.
Deşi a încercat iniţial să declare ca ea conducea, femeia a recunoscut că fiul ei era la volan.
Reporter: - E băiatul dumneavoastră?
Mama șoferului: - Da.
Reporter: - Câţi ani are?
Mama șoferului: - 19.
Reporter: - De când are permis?
Mama șoferului: - De un oarecare timp.
La aproape două ore de la tragedie, tânărul, care nu avea permis de conducere şi-a făcut şi el apariţia la poliţie.
Băiatul a fost audiat preț de câteva ore, apoi a fost reţinut, iar marți va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: accident , victime , soferi , permis de conducere
Dată publicare: 03-04-2018 12:30