Mamă şi fiică din Galați, arestate după ce tânăra a născut și a abandonat copilul într-o grădină. Nou-născutul a murit
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, două femei au fost reţinute pentru 24 de ore pentru omor calificat.
Anchetatorilor, femeia le-a spus că a fost îndemnată să își abandoneze copilul imediat după naștere de mama ei, o femeie de 72 de ani. Principalul motiv ar fi fost acela că familia nu și-ar fi permis să hrănească o gură în plus.
Asta deși femeia de 40 de ani este necăsătorită și nu mai are copii. Nenorocirea a ieșit la iveală după ce ea le-a spus amuzată unor vecini că a scapăt de burtă. Unul a luat-o, însă, în serios și a anunțat autoritățile locale. Primarul și cu polițistul din localitate au găsit nou-născutul fară suflare, la două zile de la naștere, lângă gardul din fața casei.
Atât femeia care l-a adus pe lume, cât și mama ei, eu fost reținute și magistrații au emis pe numele lor mandate de arestare pentru omor calificat. Cele două femei vor fi supuse și unor examinări psihiatrice.
„Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în perioada 9-11 noiembrie, una dintre inculpate, după ce a ajutat-o pe fiica sa (inculpată) să nască un făt viu, a îndemnat-o pe aceasta să abandoneze nou-născutul, sub motivul că nu are cum să îl îngrijească. Ulterior, cele două inculpate au dus nou-născutul în grădina din faţa casei, unde l-au abandonat, expunându-l la temperaturi scăzute, l-au lipsit de îngrijirea necesară şi, astfel, i-au cauzat decesul”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Cele două femei au fost prezentate Tribunalului Galaţi, care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, potrivit news.ro.
Sursa: News.ro
Etichete: galati , nou-nascut , mama , fiica , a murit
Dată publicare: 15-11-2021 14:25