Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mama gemenilor morți după ce au căzut de la etajul zece era drogată când s-a produs tragedia. Ce au făcut autoritățile

Mama gemenilor morți după ce căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploiești era sub influența drogurilor la momentul producerii tragediei. Detalii apar în raportul medico-legal.

Conform raportului medicilor legiști, femeia consumase Mefedronă și o substanță psihoactivă fabricată dintr-un amestec de ierburi și material vegetal măcinat, la care se adaugă substanțe chimice pentru a imita efectul tetrahidrocanabinulului (TCH din canabis), precizează Ziarul Incomod.

În anchetă s-a stabilit și că cei doi copii în vârstă de doi ani și trei luni, un băiat și o fetiță, au fost lăsați nesupravegheați o lungă perioadă de timp, vecinii semnalând la 112 faptul că există un pericol iminent, și ceva grav urma să se întâmple. Autoritățile au intervenit abia la al doilea apel al unuia dintre martori care a anunțat disperat că deja unul dintre copii a căzut, iar al doilea abia se mai ține de pervaz.

Andreea Vizu a fost condamnată recent la trei ani de închisoare cu suspendare, printr-o decizie a Judecătoriei Ploiești. Tânăra a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă. Ea a fost și decăzută din drepturile părintești cu privire la cel de-al treilea copil al său, un băiețel acum în vârstă de șase ani.

Pe 11 august 2021, la ora 20:39 a fost apelat 112, iar un martor a semnalat pericolul cu privire la cei doi copii care se jucau pe pervazul geamului deschis. Al doilea apel, la ora 20:45- martorul a spus că unul dintre copii (fetița, în urma anchetei) mai are puțin și va cădea în gol de la etajul zece, la 20.47 a fost semnalată căderea celui de-al doilea copil. În acest interval de timp, între 20.39 și 20.47 nu a intervenit nimeni în ajutorul gemenilor.

Citește și
bataie la un spital de pediatrie
Bătaie la un spital de pediatrie. Un martor a povestit de la ce ar fi pornit conflictul
Avea antecedente de cerșetorie și prostituție

Mama copiilor se afla, în sufragerie, împreună cu copilul cel mare, fuma, era sub influența substanțelor psihoactive, și era live pe Facebook, fără să știe că cei doi copii ai ei muriseră.

Mai mult, Andreea avea dosar penal pentru cerșetorie, clasat de către procurorii ploieșteni, activitate în timpul căreia își folosea și copiii, dar și mai multe amenzi pentru prostituție. Atât serviciul de asistență socială din cadrul primăriei Drăgănești, dar și angajați ai DGASPC, au făcut anchete sociale, dar niciuna dintre cele două instituții nu au decis să-i ia pe cei mici din acel mediu toxic, deși dovezile și mărturiile vecinilor care reclamau erau evidente, arată sursa citată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult