Jucător din Premier League, ridicat de poliție pentru infracțiuni sexuale cu minori. „Vestiarul e năucit””
Ancheta este condusă de divizia de incidente majore a Poliției din Manchester. Un purtător de cuvânt al clubului a confirmat ancheta poliției, precizând că jucătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost suspendat, relatează publicația „The Sun”.
„Putem confirma că am suspendat un jucător din Premier League în cadrul unei anchete a poliției. Clubul va continua să sprijine autoritățile și nu vom mai face nicio declarație suplimentară" a precizat oficialul clubului, potrivit sursei citate.
„Mai multe obiecte au fost confiscate de polițiști. A fost interogat în legătură cu infracțiuni foarte grave” a precizat o sursă judiciară.
Perchezițiile la domiciliul jucătorului din Manchester au avut loc luna aceasta, după care acesta a fost reținut vineri mai multe ore pentru interogatoriu, și apoi eliberat pe cauțiune.
Vestea a stârnit valuri de uimire și indignare atât printre colegii din echipă cât și din partea fanilor. „Vestiarul e năucit” a declarat un alt fotbalist. Agentul jucătorului a refuzat orice fel de comentariu.
Sursa: Pro TV
Etichete: Premier League , pedofilie , sex cu minori , manchester
Dată publicare: 20-07-2021 10:26