Jandarmeriță din Suceava, spulberată pe trecerea de pietoni. Șoferul, reținut
În urma incidentului, a fost reţinut pentru 24 de ore, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Femeia traversa strada regulamentar, fiind cu fetiţa ei în vârstă de un an şi jumătate, scrie Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, ambele victime au fost transportate la UPU Suceava, mama fiind în stare de inconştienţă, rănită grav.
În ciuda eforturilor medicilor, femeia nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.
Copilul a suferit leziuni grave şi se află în comă internat în Secţia de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.
Din primele cercetări, autorul accidentului este un tânăr în vârstă de 26 de ani care circula cu viteză, nu era sub influenţa băuturilor alcoolice şi care susţine că nu a văzut victimele.
Femeia care a decedat în accident era angajată a Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni.
Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările şi cauzele exacte ale producerii accidentului, iar pe numele autorului faptei s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!