Individ gol-pușcă cu un topor în mână, ridicat de Poliție din fața unui bloc din Bârlad. Nu era la prima faptă
Bărbatul de 55 de ani, cu probleme psihice, a ieșit gol pușcă în scara blocului, cu un topor în mână, și i-a amenințat pe toți vecinii că îi va ucide, distrugând apoi interfonul de la intrarea în bloc. Oamenii au sunat la 112, și la fața locului a ajuns imediat un echipaj de poliție care l-a imobilizat, iar apoi a fost predat unui echipaj al Ambulanței, relatează publicația Vremea Nouă.
Bărbatul gol pușcă care a înspăimântat vecinii a fost în trecut un afacerist bârlădean, care comercializa aur, iar acum era despărțit de familie și locuia singur.
Locatarii blocului sunt terorizați de mai bine de o lună de acesta, timp în care bărbatul a comis mai multe acte de violență și a speriat vecinii și trecătorii, făcând gesturi obscene, în timp ce era complet dezbrăcat. Femeile din bloc spun că nu puteau intra sau ieși, iar elevii erau înspăimântați și evitau să mai treacă prin zonă. Mai mult, ar fi intrat chiar peste o femeie în locuință, arată sursa citată.
La momentul ultimului scandal, de acum câteva zile, polițiștii nu au reușit să-i pună cămașa de forță, întrucât era foarte agitat, cu o constituție solidă (peste 100 kg și aproximativ 1,90 m, n.r.). În cele din urmă, polițiștii l-au încătușat și l-au urcat gol în ambulanța sosită la fața locului.
„În cursul zilei de 18 octombrie a.c., ora 17.21, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat dezbrăcat distruge interfonul de la intrarea în scara unui bloc de pe strada George Enescu, municipiul Bârlad. Fiindcă se manifesta violent, bărbatul de 55 de ani a fost imobilizat și încătușat, fiind preluat de către un echipaj de ambulanță pentru evaluare și internarea într-o unitate medicală. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au precizat reprezentanți ai IPJ Vaslui.
Bărbatul a fost internat la secția psihiatrie a spitalului.