Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Individ din Argeș, arestat după ce și-a violat fiica timp de 20 de ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Întâmplare greu de imaginat într-o comună din judeţul Argeş. Un bărbat de 59 de ani a fost reţinut, după ce fiica lui de 33 de ani a mers la poliţie şi a mărturisit că propriul tată ar fi agresat-o sexual timp de aproape 20 de ani.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, şi riscă până la 12 ani de închisoare.

Tânăra, din judeţul Argeş care îşi acuză tatăl că ar fi abuzat-o sexual în repetate rânduri a fost abandonată de mamă de când era foarte mică. Are un retard psihic, şi a fost crescută de mama tatălui ei. După moartea bunicii, în urmă cu 20 de ani, copila a rămas cu tatăl ei care, se pare, că ar fi început să o agreseze sexual.

Cel puţin aşa a mărturisit, în urmă cu două zile, când tatăl ar fi violat-o din nou, după ce mai întâi ar fi agresat-o fizic. Atunci femeia, ajunsă la 33 de ani, a decis să meargă la poliţie. A povestit că avea între 13 şi 15 ani, când tatăl ar fi început să o batjocorească. Vecinii spun că nu au ştiut nimic despre ceea ce se întâmplă în casa bărbatului.

„Gard în gard cu el, dar nu am auzit de aşa ceva" spune, uimit, un vecin.

Citește și
violator
Și-a prins prietenul că îi violează fata de 8 ani: „Mereu e așa când esti plecată”

Reporter: „Aţi auzit-o vreodată plângându-se că taică-su o violează, ca o agresează sexual ?” Vecini: „Nu, nu prea spunea. Nu spunea ! Poate că îi spunea să nu spună!"

Oamenii spun însă că tot de la moartea bunicii fetei, tatăl nu a mai muncit şi a trăit din pensia de handicap a fiicei sale. Vecinii mărturisesc că nu s-ar fi gândit că bărbatul ar fi fost în stare de astfel de fapte, deşi banii fetei îi cheltuia pe băutură şi ţigări.

„Dacă ar fi … ce a declarat, noi nu ştim. Probabil că îi era ruşine sau îi era teamă de el. Ruşinea depăşeşte mai mult teama" cred vecinii. În urma plângerii tinerei, tatăl ei a fost reţinut.

Agent şef principal Florin Popa, purtător de cuvâmt IPJ Argeş: „Un bărbat de 59 de ani din comuna Poiana Lacului a fost reţinut de către poliţiştii din cadrul BIC Piteşti, în urma cercetărilor s-a stabilit ca acesta ar fi întreţinut, în mai multe rânduri, acte sexuale cu fiica sa, la acest moment majoră, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia".

Bărbatul nu a negat că ar fi întreţinut acte sexuale repetate cu fiica lui, dar le-a spus anchetatorilor că a avut încuviinţarea fiicei. Ţinând cont, însă, de starea psihică a tinerei, chiar dacă aceasta ar fi fost de acord, fapta lui este încadrată la viol, pentru că tânăra nu are discernământ. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, şi riscă până la 12 ani de închisoare.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult