Incident șocant în timpul unei operații. A murit după ce a pierdut tot sângele din corp
Astfel, pacienta a pierdut tot sângele din corp, care i s-a scurs într-un coș de gunoi, din cauză că medicii au uitat să închidă un furtun prin care trebuia să primească o transfuzie.
Incidentul a avut loc în iulie 2018, la Spitalul Sf. Mark din Millcreek, Utah, informează Metro.
Ca urmare a acestei tragedii, familia a dat în judecată medicii. Ei spun că Dr. Shreekanth Karwande și Dr. David Affleck sunt de vină că au părăsit sala de operație, imediat după intervenția chirurgicală, și nu au verificat dacă totul este în regulă cu pacienta.
Furtunul cu pricina fusese introdus într-o venă înainte de operația pe inimă, în timpul căreia medicii au îndepărtat un dispozitiv care îi provoca femeii o reacție alergică.
Imediat după intervenție, inima lui Donnamay Brockbank a început să funcționeze din nou, însă în loc să circule prin corp, sângele s-a scurs prin furtun în coșul de gunoi.
Primul care a observat că starea femeii se agrava a fost anestezistul Kyle Enslin, care i-a chemat pe medici în ajutor, însă aceștia au ajuns prea târziu, se precizeazâ în plângerea depusă de familie. Doctorii au încercat, chiar, să îi facă transfuzie și să o resusciteze, dar nici atunci nu au realizat eroarea comisă.
De aceea, familia dorește ca cei responsabili să fie trași la răspundere.
„Mama avea multe calități. Cel mai important – iubirea pentru alții. Era atât de blândă, de generoasă”, a declarat Brad, fiul său de 38 de ani.
Ca urmare a tragediei, reprezentanții spitalului Sf. Mark au transmis că după tragedie au reevaluat procedurile pe care spitalul le urmează.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!