Incident șocant în Galați. Un părinte a spart ușa unei grădinițe, iar educatoarele au sunat de urgență la 112
Your browser doesn't support HTML5 video.
Educatoarele au încercat să-l oprească, dar părintele le-a agresat verbal. În cele din urmă a fost chemată poliția.
Un alt părinte aflat și el la grădiniță a reușit să filmeze momentul în care bărbatul se afla deja în instituția de învățâmânt, în care intrase cu forța. Se observă că educatoarele încearcă să-l oprească, dar individul de 37 de ani nu se lasă până când nu iese cu cel mic din grădiniță.
Alina Coropceanu, director grădiniță: „Domnul a venit puțin mai devreme de programul de prânz să-și ia copilul și pentru că ușa stă închisă pentru siguranța copiilor, domnul s-a supărat, a tras de ușă cu putere, a intrat și a luat copilul”.
Un alt părinte, care se afla în zonă, a încercat să-l calmeze pe bărbatul recalcitrant, dar fără niciun succes. Educatoarele au solicitat imediat ajutor la 112, iar un echipaj de poliție a ajuns în câteva minute.
Bărbatul s-a ales cu dosar penalAșa s-a aflat că bărbatul este în proces de divorț cu mama copilului, dar avea dreptul să-l ia de la grădiniță. Însă, nervos, a folosit forța fără un motiv anume.
Elena Dobrin, inspector ISJ Galați: „E un incident nedorit și regretabil în ce privește procesul instructiv-educativ însă din păcate se-ntâmplă și asta nu avem cum să gestionăm în totalitate”.
Polițiștii i-au deschis bărbatului de 37 de ani un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice iar procurorii care se ocupă de caz au dispus ca măsură preventivă controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Contactat de reporterii Pro TV, cel implicat în acest incident nu a dorit să ofere un punct de vedere.