Incident sângeros în Galați, la o sală de păcănele, chiar vizavi de sediul poliţiei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Doi tineri au avut o altercaţie în sala de jocuri, iar afară unul dintre ei a fost înjunghiat. Medicii spun că era să moară. Agresorul a fost reţinut în zori.
Cei doi tineri au început să se certe după un joc de noroc. Conflictul s-a mutat rapid afară, unde unul dintre ei a atacat cu cuţitul. Martorii la scenele desfăşurate la doi paşi de sediul Poliţiei au sunat după ajutoare.
Dr. Mihai Polinschi, purtător de cuvânt al Ambulanței Galaţi: „S-a deplasat echipajul cu medic imediat la faţa locului. A constatat că tânărul avea trei plăgi tăiate în regiunea hemitoracică stanga anterior şi posterior, dintre care una mai profundă, cu sângerare mai importantă”.
Rănitul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi şi internat în secţia de Chirurgie Toracică. Medicii spun că viaţa lui a atârnat de un fir de aţă. Dr. Ionuţ Băneșanu, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi: „Leziunile i-au pus viaţa în pericol. În prezent, pacientul este stabil hemodinamic şi respiraor şi este sub monitorizare”.
După altercaţie, agresorul a fost identificat la scurt timp de poliţişti şi, în cursul dimineţii, a fost reţinut.
Comisar șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi: „Poliţiştii au identificat prezumtivul agresor, în persoana unui bărbat de 28 de ani din comuna Independenta, şi au stabilit ca acesta nu se cunoştea cu victima, agresiunea izbucnind pe fondul unui conflict spontan între cei doi”.
În urma concluziilor raportului medico-legal a fost stabilită încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lovire sau alte violențe.
Suspectul se află şi acum la audieri. În funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei, încadrarea juridică a faptei ar putea fi schimbată. Administratorii casinoului au refuzat să comenteze incidentul şi să dea informaţii cu privire la motivul altercaţiei.