Incident grav în județul Sibiu. Doi copii au fost atacați de o ursoaică în timp ce păzeau oile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Totul s-a petrecut la o stâna din satul Armeni, unde se aflau cei doi fraţi. La un moment dat, o ursoaică cu doi pui s-a apropiat, iar câinii care au început să latre i-au alarmat pe cei mici, care au încercat să îşi apere oile.
Animalul, cel mai probabil înfometat, i-a atacat pe cei doi fraţi. Speriaţi, au încercat să meargă spre casă, timp în care un trecător i-a văzut şi a sunat la 112.
La fața locului a ajuns imediat un echipaj SMURD. Copilul cel mic, de opt ani, este cel care a ajuns de urgență la spitalul de pediatrie din Sibiu.
Are răni, zgârieturi la cap, la abdomen și la picioare, potrivit medicilor, dar starea lui este una bună. Fratele lui a primit ingrijiri la fața locului, este în afara oricărui pericol şi a rămas acasă.
Vecinii spun că este posibil ca în acel moment copiii să fi fost singuri la stână. Aceeaşi ursoaică ar fi fost văzută în zonă şi în urmă cu câteva zile, potrivit localnicilor.