Incendiu la un adăpost din Arad: 60 de animale au murit arse de vii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Incendiul a cuprins un saivan de la marginea localităţii Sintea Mică, fiind trimise echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Arad, care au intervenit cu două autospeciale de stingere şi o unitate SMURD.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că, la sosirea echipajelor de intervenţie, adăpostul de animale ardea generalizat, potrivit Agerpres.
"Propagarea incendiului a fost favorizată de observarea târzie a acestuia. Flăcările au fost lichidate după aproape patru ore de intervenţie, dar din păcate au murit toate animalele, respectiv 30 de oi, 28 de porci şi doi cai", a declarat Pleşca.
Pompierii urmează să cerceteze împrejurările în care adăpostul de animale a luat foc.