Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Grănicerul care ar fi ucis o prostituată româncă, judecat în Franța. Fata avea 18 ani

Un agent de securitate la frontiera Franța-Elveția este judecat pentru uciderea unei tinere românce, în 2016. Fata fusese ademenită de un proxenet prin metoda „Loverboy” și a murit în chinuri, abandonată într-o pădure.

Alexandre Verdure, care avea 30 de ani la momentul faptelor este judecat pentru omucidere şi riscă 30 de ani de închisoare. Anchetatorii cred că a ucis-o pe Mihaela Miloiu, care avea atunci 18 ani, în Elveția, iar apoi a abandonat cadavrul într-o pădure din Franța, aproape de graniță.

Agentul de securitate, care a fost descoperit ulterior după investigațiile criminaliștilor, susține însă că nu el a ucis-o ci doar a transportat cadavrul.

Procesul său are loc în orașul francez Besancon. Povestea "tristă" a Mihaelei Miloiu, este "cea a unei tinere căzute în plasa unui proxenet de cea mai joasă speţă, care o prostituează în Elveţia, unde sfârşeşte omorâtă în bătaie de un bărbat", a relatat avocatul familiei, Jean-Baptiste Jacquenet-Poillot, potrivit Agerpres.

Luni la rând, tânăra a rămas pentru anchetatori  „necunoscuta din Frasnois", înainte de a fi putea fi identificată, în cele din urmă, după multiple investigaţii.

Citește și
Un sfert de tonă de pietre semiprețioase, descoperite la granița cu Ucraina după o urmărire ca-n filme. Cât valorează
Un sfert de tonă de pietre semiprețioase, descoperite la granița cu Ucraina după o urmărire. Cât valorează

Cadavrul ei, fără haine, a fost descoperit de doi pădurari la 15 decembrie 2016, ascuns sub un covor de frunze, în pădurea din Fransnois.

Victima, cu părul lung roşcat, era desfigurată, astfel că nu a putut să fie imediat recunoscută. Corpul prezenta de asemenea 26 de lovituri de cuţit la gât şi lateral. Autopsia a stabilit că decesul a fost cauzat nu de loviturile de cuţit, ci de multiplele lovituri aplicate în faţă.

Institutul de cercetări criminalistice al jandarmeriei naţionale (IRCGN) a realizat o reconstrucţie facială a tinerei pentru a obţine un portret-robot 3D, lansând un amplu apel pentru identificare, însă în zadar.

În cele din urmă, s-a reuşit identificarea victimei, după examinarea dispariţiei în Elveţia în jur de 30 noiembrie acel an a unei tinere prostituate, care era chiar Mihaela Miloiu.

Anchetatorii elvețieni lucrau la prinderea unei rețele de proxeneți din România. Din monitorizarea apelurilor acestora a rezultat faptul că aceștia căutau o tânără prostituată, care a dispărut în prrioada 29-30 noiembrie 2016.

Ulterior, s-a descoperit că fata era din Galați și a fost traficată de un grup de proxeneți din Câmpulung, care au păcălit-o prin metoda „Loverboy”.

Anchetatorii au ajuns apoi la Alexandre Verdure, care a vizitat în aceeaşi perioadă spitalul din Pontarlier, la circa 60 km de Frasnois, pentru a se trata la o mână. ADN-ul său a fost găsit asupra victimei, precum şi la locul unde a fost descoperit cadavrul. Bărbatul a fost pus sub acuzare în noiembrie 2017.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult