Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fiica unui fost senator, bătută de un bărbat. Declaraţiile celor doi se contrazic

Your browser doesn't support HTML5 video.

Anchetă în Braşov după ce o fată de 18 ani, fiica unui fost senator, a fost lovită de un bărbat de 62 de ani. Incidentul a avut loc într-un parc din centrul oraşului, iar momentul a fost filmat de un martor.

Declaraţiile tinerei şi ale agresorului se contrazic, aşa că poliţiştii trebuie să facă lumină în acest caz. Cert este că fata a ajuns la spital, iar medicii au constat că are o fractură la mână.

Incidentul a avut loc ziua în amiaza mare. Imaginile filmate de un martor surprind doar momentul în care bărbatul o loveşte pe fată peste faţă şi o împinge pe bancă, apoi o strânge de un picior. Tânăra susţine că înainte de acest moment era cu câţiva prieteni în parc şi avea o discuţie mai aprinsă cu o fată.

Făceau gălăgie chiar lângă banca pe care stătea bărbatul, fost pilot de aviaţie. Acesta, deranjat de zgomot ar fi împins-o şi ar fi lovit-o, după care a fugit.

Pe de altă parte bărbatul a declarat în fata anchetatorilor că a intervenit în grupul de tineri pentru că fata fostului senator o lovea pe copilă cu care se certa şi i-ar fi luat telefonul. El ar fi vrut să calmeze spiritele şi nicidecum să o lovească pe tânără, doar să o prindă de mână şi să o liniştească.

Fata agresata era cu prietenii chiar lângă banca pe care se odihnea bărbatul.

Victimă: "Putea să zică frumos să încetăm sau să plecăm, nu să recurgă la astfel de acte. S-a ridicat şi mi-a dat un pumn şi de acolo a ajuns la împinsături pe bancă, ruptul mâinii".

O prietenă a fetei a filmat cu telefonul mobil scena, dar nu şi contextul în care a avut loc agresiunea. Amicii tinerei povestesc că şi ei au fost ameninţaţi de bărbat.

Martor: "Cum că ne taie, că ne îneacă în fântâna de aici şi efectiv am înlemnit. Era foarte pornit să ne dea o lecţie, îl deranja probabil tonul. Ne-a reproşat că suntem needucaţi, copii care strică generaţiile de ziua de azi.”

Agresorul a plecat abia după ce fata a chemat poliţia şi şi-a sunat tatăl să ceară ajutor. Bărbatul şi-a dus fiica la spital, iar medicii i-au pus mâna în ghips.

Tatăl victimei: "Mă sună fiica mea disperată şi auzeam cu cineva o loveşte şi ea urlă, vă daţi seama că am rămas paralizat."

Bărbatul a fost percheziţionat şi asupra lui, în geanta a fost găsit un cuţit. La audieri, el a susţinut că îl foloseşte pentru masa de prânz, pe care o ia la fabrica unde munceşte. Cât despre scandal, bărbatul şi familia lui au o altă variantă.

Fiica suspectului: "Ea a bătut o fată, a tras-o de păr pe o minoră pentru faptul că i-ar fi luat iubitul şi a început cu înjurături şi tata a văzut şi s-a băgat şi i-a spus să se termine că e într-un loc public. A început să îl facă boşorog comunist."

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru loviri sau alte violente şi trebuie să stabilească cine se face vinovat de întreaga întâmplare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult