Fetița din Baia mare, violată și ucisă, a fost înmormântată. ”Criminalul se afla între noi”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oamenii au condus-o, vineri, pe ultimul drum pe micuţa Estera, care a fost violată şi ucisă cu cruzime, după ce a fost luată din faţa blocului unde se juca împreună cu alţi copii. Cei mici nu erau supravegheaţi de adulţi.
Impresionaţi de sfârşitul crunt al fetiţei de 5 ani, o mulţime de oameni din Baia Mare i-au adus flori şi jucării, pe care i le-au pus la căpătâi. Părinţii sunt revoltaţi că, după patru zile de la crima îngrozitoare, făptaşul nu a fost încă prins.
Femeie: „Familia e foarte săracă, ne pare tare rău pentru ce s-a întâmplat, are nouă copii."
Bărbat: „Să-şi facă datoria şi să-l prindă. Criminalul se află aici între noi."
Anchetatorii au restrâns cercul de suspecţi la 2 persoane. Un băiat de circa 16 ani, cunoscut al familiei, şi un alt bărbat de aproximativ 50 ani, eliberat din penitenciarul Gherla. Acesta din urmă este un individ de temut în zonă, iar ultima dată a fost închis pentru o crimă similară, spun surse din anchetă. Fusese condamnat la 15 ani de închisoare cu executare, însă a fost eliberat mai devreme. Deocamdată anchetatorii nu au reţinut pe nimeni.
Localnică: „Și eu am nepoţi şi strănepoţi şi mă gândesc că bunul Dumnezeu să îndrepte lucrurile şi să fie găsit acel lipsit de minte."
Bărbat: „De multe ori m-am rugat ca Dumnezeu să nu lase cazul acesta, să fie rezolvat că în 5 zile nu s-a rezolvat nimic. Noi nu ne mai permitem să lăsăm copiii şi nepoţii afară." Anchetatorii au primit sprijinul procurorilor din Bucureşti. Analizează probe ADN şi au audiat zeci de persoane până acum, dar criminalul este tot în libertate.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!