Fete de 11 ani, violate și sechestrate de proxeneți, la Baia Mare. Cum își alegeau victimele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fetele, folosite ca sclave sexuale, au fost sechestrate într-un apartament şi obligate să întreţină relaţii intime cu proxeneţii şi cu alţi clienţi.
Timp de mai bine de un an, cel puţin 6 fete cu vârste cuprinse între 11 ani şi 17 ani au fost racolate şi constrânse să întreţină relaţii sexuale atât cu proxeneţii, cât şi cu diverşi clienţi.
Potrivit datelor din anchetă, doi dintre indivizi căutau fete minore din medii defavorizate, le violau şi le obligau să întreţină relaţii intime contracost şi cu alţi bărbaţi.
Fetele erau sechestrate într-un apartament din Baia Mare, iar anchetatorii spun că şi proprietarul imobilului este acuzat că ar fi abuzat de aceste victime.
Trei indivizi au fost duşi de anchetatori la sediul DIICOT Maramureş pentru audieri. Unul dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ceilalţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar.
Poliţiştii îi cercetează pe cei trei pentru trafic de minori, lipsire de libertate şi act sexual cu minori. Anchetatorii urmează să stabilească dacă vor ajunge în spatele gratiilor petru următoarele 30 de zile.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!