Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Femeie ucisă și tăiată în bucăți, în Galați. Partenerul ei a recunoscut crima

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bărbatul suspectat că ar fi ucis o femeie şi ar fi tranşat-o, iar apoi i-a aruncat cadavrul şi membrele secţionate pe marginea drumului de centură din Galaţi a fost reţinut pentru 24 ore. El este acuzat de omor calificat şi profanare de cadavre.

Vineri el va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cum s-a petrecut tragedia

O femeie de 67 de ani, dată dispărută de familie încă de duminică a fost găsită joi lângă un cimitir din Galaţi.

Principalul suspect este bărbatul cu care biata femeie se mutase recent, în speranţa că va avea o bătrâneţe liniştită.

Victima, o femeie în vârstă de 67 de ani, l-a cunoscut pe bărbatul de 75 de ani acum jumătate de an. Deşi locuia în oraşul Brăila, femeia, croitoreasă, a decis să se mute împreună cu el, într-un apartament din Galaţi.

Între cei doi ar fi avut loc mai multe certuri, iar bărbatul a săvârşit crima, cel mai probabil sâmbăta noaptea, spun procurorii. Părţi din trupul victimei au fost găsite în nişte saci aruncaţi la marginea unui cimitir din Galaţi.

Bărbatul a fost reţinut în localitatea Fântânele, din judeţul Bacău, unde avea o casă de vacanţă. Suspectul de 75 de ani a fost audiat de ore bune de către anchetatorii din Galaţi.

Potrivit unor surse oficiale, bărbatul a recunoscut faptele şi chiar a povestit cu lux de amănunte cruzimea de care a dat dovadă. 

Poliţiştii susţin că bărbatul i-a povestit şi unui prieten ceea ce a făcut, iar acesta a fost cel care a alertat autorităţile.

Victima de 67 de ani a mai fost căsătorită şi avea şi copii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult