Familie de pedofili, adusă în fața instanței după 30 de ani de abuzuri. Condamnările primite
Antony Potts şi alţi trei membri ai familiei sale au molestat copii pe parcursul a trei decenii. Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost condamnat la închisoare pe viaţă de către Tribunalul din Birmingham, relatează nypost
El a fost condamnat pentru 13 capete de acuzare legate de viol, la care se adăugă cele de cruzime şi acte sexuale cu copii.
Pe lângă Potts, au mai fost condamnaţi Keith Potts, tatăl său, şi soţia sa, Julie, pentru acte de cruzime faţă de copii. Keith Potts a primit o sentinţă de 8 ani, iar soţia lui Antony, Elaine, şi o prietenă a familiei, Joanne Hoye, au fost ambele condamnate la patru ani după gratii, după ce au pledat vinovate la acuzaţia de neglijenţă.
Fratele lui Antony, Joshua Potts, a recunoscut mai multe capete de acuzare de viol şi agresiune sexuală împotriva copiilor, în timp ce fratele său, Nathan, în vârstă de 26 de ani a fost condamnat la 16 ani de închisoare.
În 1989, primul caz a ieşit la lumină. O fetiţă le-a spus poliţiştilor ce i-a făcut Antony. Totuşi, cazul nu a ajuns niciodată în instanţă, iar în luna mai 2015, alţi trei copii, care aveau sub 14 ani, au declarat că au fost abuzaţi de Antony şi de apropiații săi.
Din cauza dovezilor insuficiente care să îi incrimineze, cazul a fost redeschis în ianuarie 2016, când o a cincea victimă s-a prezentat la poliţie. Una dintre victime a declarat că abuzul sexual a "avut un impact major" asupra vieţii sale şi s-a simţit dezamăgită, în copilărie, de către poliţişti.
Sursa: nypost.com
Dată publicare: 19-07-2018 10:50