Drama unui român de 16 ani, obligat să se prostitueze chiar de familia lui în Spania
Caz cutremurător al unui adolescent de 16 ani, de origine română, vândut chiar de familia lui în diverse orașe din Spania.
Poliția Națională l-a salvat pe adolescent după arestarea unui bărbat pentru corupere de minori care avusese relații sexuale cu victima. Rudele minorului au fost arestate iar acesta a ajuns într-un centru de plasament.
Părinții și fratele românului de 16 ani sunt acuzați de trafic de persoane, exploatare sexuală, fals în documente și șantaj.
Poliția a aflat de acest caz după ce un bărbatul, chemat la casa românilor pentru efectuarea unor lucrări, s-a autodenunțat la un comisariat din Zamora. După ce a întreținut relații sexuale cu victima era șantajat de proxeneții români.
Aceștia l-au trimis în camera copilului, despre care i-ar fi spus că este major și i-au prezentat și o identitate falsă. Ulterior proxeneții l-au șantajat că dezvăluie autorităților că a întreținut relații sexuale cu un minor și l-au amenințat cu moartea. Bărbatul le-a plătit de două ori 432 și 700 euro apoi s-a dus la poliție.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!