Două femei și o adolescentă, strivite de o remorcă plină cu cartofi. O victimă a murit
Accidentul s-a produs pe un câmp, în zona localităţii Mândra, în judeţul Sibiu, în timp ce un tractor tracta trei remorci pline cu cartofi.
”Din primele cercetări, un tractor tracta trei remorci încărcate cu cartofi, iar în una din ele se aflau trei persoane. Pe fondul unor defecţiuni, o remorcă s-a răsturnat. O persoana a decedat şi alte două sunt rănite”, a transmis IPJ Sibiu.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, dar şi ale Serviciului de Ambulanţă, informează News.ro.
De la faţa locului a fost preluată o femeie de 21 de ani, în stare critică, cu pneumotorax, dar şi o minoră de 14 ani, cu traumatism al unui membru inferior.
Bărbatul care conducea tractorul a suferit un traumatism al unui membru superior, dar nu a fost necesară transportarea sa la spital.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!