Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi tineri din Maramureș au fost filmați târând un câine legat cu lanțul de scuter. Cei doi au fost duși la audieri | VIDEO

Scene șocante pe o șosea din Ruscova, județul Maramureș. Doi tineri au fost filmaţi târând un câine legat cu lanțul de scuter, pe care ar fi vrut să îl ducă la o stână din zonă.

Imaginile au ajuns şi în posesia poliţiştilor, care i-au identificat pe cei doi şi i-au dus la audieri. Câinele a fost examinat de un veterinar, constatându-se faptul că nu prezintă leziuni traumatice, scrie vasiledale.ro.

Ei ar fi declarat că nu au avut în intenţie să rănească animalul, ci doar să-l determine să ajungă mai repede la stâna spre care se îndreptau.

„Ieri, 21 septembrie a.c., în urma unor imagini apărute în spațiul public, polițiștii Secției 4 Leordina au efectuat verificări privind un incident în care două persoane, aflate pe un motociclu, ar transporta prin târâre un exemplar canin pe cartea carosabilă, respectiv pe D.J. 187, în Ruscova. Astfel, polițiștii au identificat persoanele ca fiind doi tineri în vârstă de 23 și 29 de ani din Ruscova”, a precizat IPJ Maramureş.

Citește și
caine capturat de ASPA
Două persoane din Bucureşti, atacate de un câine în Sectorul 6. Animalul are proprietar. Ce riscă bărbatul

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 23 de ani, care ar fi condus motociclul, nu deține permis de conducere, iar autovehiculul nu are încheiată poliță RCA.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult