Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi copii de 3 și 5 ani au fost bătuți cu bestialitate de părinții lor. Cei mici au fost internați în spital

Scene revoltătoare în județul Vaslui. Doi copii de 3 și 5 ani au fost bătuți cu bestialitate de părinții lor, care ulterior au fost reţinuţi de poliţişti pentru violenţă în familie. Cei mici au fost internați în spital.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, cei doi ar fi avut o altercaţie în noaptea de 24 spre 25 octombrie iar doi dintre cei trei copii ai acestora, în vârstă de 5, respectiv 3 ani, ar fi fost loviţi. „În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din Iana au stabilit că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2023, pe fondul unei stări conflictuale spontane şi a unei altercaţii între cei doi concubini, doi dintre copiii familiei, băieţi, în vârstă de 5 şi 3 ani, ar fi fost agresaţi, fiind loviţi peste corp de către ambele persoane cercetate. Ca urmare a agresiunii, minorul de 5 ani a suferit leziuni traumatice care vor necesita 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare iar cel de 3 ani a suferit leziuni traumatice care vor necesita 2-3 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cu privire la situaţia minorilor a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Vaslui, cei trei urmând a fi securizaţi în vederea evaluării şi consilierii", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Bărbatul şi femeia urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unor măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor cercetate. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult