Doi bărbați, tată și fiu, au murit într-un accident grav, în județul Iași. Două mașini s-au ciocnit
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mașina în care se aflau tatăl și fiul a fost izbită din plin de un alt autoturism, care venea de pe contrasens. Martorii spun că accidentul mortal s-a petrecut din neatenția ambilor șoferi. Poliția a deschis o anchetă.
Accidentul s-a petrecut în comuna Voinești, satul Lungani, la orele amiezii. Toți cei implicați in tragedie sunt rude între ei. Doi bărbați, tată si fiu, de 42 si 23 de ani, au murit la scurt timp, în urma impactului violent.
Șoferul celeilalte mașini implicate în accident a fost transportat la spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Din cauza leziunilor, polițiștii nu l-au putut testa, pentru a vedea dacă a consumat sau nu alcool înainte de a se urce la volan. Soția lui abia dacă a reușit să vorbească cu el la telefon câteva secunde.
Oamenii din zonă spun că șoferii accelerează foarte des în această porțiune de drum.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.