Descoperire terifiantă în centrul Devei. Ce s-a găsit în cadrul unor lucrări de amenajare
”În data de 5 aprilie a.c, in jurul orei 20.00, Poliţia Municipiului Deva fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi care efectuează excavaţii în zona centrală a oraşului, în scopul amenajării domeniului public, ar fi găsit oseminte ce par a fi de natură umană”, a precizat, joi, IPJ Hunedoara, scrie news.ro. Lucrători de la Medicina Legală au ridicat oasele, pentru a fi expertizate. ”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti şi cei ai Biroului Investigaţii de Criminale, iar osemintele respective au fost ridicate de reprezentanţii SJML Hunedoara si urmează fi expertizate de medicii legişti, în vederea stabilirii vechimii acestora (a identităţii persoanei) şi a circumstanţelor în care au ajuns în acel loc”, a arătat sursa citată.