Cum s-a petrecut accidentul din Dolj, care a distrus o familie. Se întorceau din Italia și mai aveau puțin până acasă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Era în maşină cu fraţii şi părinţii, când, după o manevră greşită, autoturismul s-a rostogolit pe şosea. Ceilalţi doi copii, de 10 şi 11 ani, sunt în stare gravă la spital. Poliţiştii bănuiesc că tatăl lor, aflat la volan, ar fi aţipit. Familia venea din Italia şi mai avea puţin până acasă.
O cameră de supraveghere din comuna Leu a surprins impactul. În imagini se observă cum, într-o curbă uşoară, şoferul nu mai menţine linia drumului, loveşte puternic un cap de pod, apoi autoturismul se rostogoleşte cu roțile în sus, în mijlocul şoselei.
În maşină se afla o familie întreagă - trei copii, mama lor, şi tatăl - cetăţean egiptean. Ar fi muncit în Italia, iar miercuri se întorceau acasă cu toţii, la Drăgăneşti, în judeţul Olt. E posibil ca din cauza oboselii, bărbatul ar fi aţipit la volan. Cei aflaţi în trafic au chemat imediat ajutoare, însă pentru cel mai mic dintre copii, un băieţel de 4 ani, nu s-a mai putut face nimic.
Tania Vîlceanu, purtător de cuvânt ISU Dolj: „Au fost trimise un echipaj de descarcerare, două echipaje smurd şi mai multe echipaje SAJ. Un copil a fost găsit încarcerat inconştient, doi copii prezentau mai multe traumatisme, femeia era inconştientă, bărbatul rănit. Copilul inconştient a fost declarat decedat.”
Medicii au fost nevoiţi să o intubeze pe femeie în ambulanţă.
Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: „Un bărbat de 40 de ani cetăţean străin//a lovit un cap de pod, răsturnându-se cu autoturismul în afara părţii carosabile. În urma impactului, conducătorul auto, o femeie de 32 de ani şi doi copii pasageri în autoturism au fost transportaţi la spital.”
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.