Cum a ajuns un bărbat să își ucidă prietenul, în timp ce făceau pălincă, în Șomcuta Mare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dar povestea nu pare să stea în picioare, potrivit anchetatorilor. Deocamdată individul se află la spital și nu a fost audiat.
Cei doi bărbaţi au mers să facă palincă în Șomcuta Mare, la câţiva kilometri de casă. La un moment dat, omul de 53 de ani a cerut disperat ajutor localnicilor, pentru că prietenul său de pahar zăcea fără suflare, într-o baltă de sânge.
Localnică: "Pe fond de băutura a fost. L-a înjunghiat şi l-a găsit cu 2 cuţite."
Localnică: "Eu sunt de 88 de ani, dar nu am auzit să se fi omorât cineva pe aici. De la băutură toate prostiile se întâmplă."
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, principalul suspect este chiar amicul victimei. Ameţiţi de alcool, cei doi s-ar fi încăierat şi astfel s-a ajuns la crimă. Bărbatul de 33 de ani nu a mai putut fi salvat. În schimb, cel bănuit de oribila fapta a fost dus la spitalul din Baia Mare.
Localnic: "Am auzit că o leşinat şi am vorbit cu nişte prieteni din Berchez şi mi-au zis că e în comă alcoolică."
Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ MM: "Bărbatului de 53 de ani identificat la faţa locului i s-a făcut rău, fapt pentru care a fost transportat la spital în vederea de îngrijiri medicale."
Când îşi va reveni, individul va fi audiat de poliţişti. În plus, va fi supus unei expertize psihiatrice. Iar trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru necropsie.