Cine e tânărul care a comis dubla crimă din București. Tatăl său, un important demnitar
Your browser doesn't support HTML5 video.
Apoi a plecat din apartamentul unde a avut loc crima şi - la doar câteva minute - a ucis un vecin, chiar în scara blocului. Agresorul a fost prins repede de poliţişti şi dus la spital, pentru că, se pare, consumase substanţe interzise.
Criminalul, Ahmed Othman, student la Politehnică, a fost reținut și urmează să fie propus pentru arestare preventivă.
Potrivit unor surse, tatăl său este un important demnitar detașat la noi.
Scenele de groază s-au derulat în jurul orei 19:00, într-un apartament din Sectorul 3. Se pare că tânărul şi iubita lui, în vârstă de 25 de ani, s-au certat, iar el şi-a pierdut cumpătul. A înjunghiat-o mortal, apoi s-a năpustit şi asupra pisicii ei, pe care n-a cruțat-o.
După acest episod teribil, individul a coborât la parterul blocului, unde a întâlnit un vecin. Iar de la o ţigară s-a ajuns din nou la crimă, povestesc locatarii.
Martor: "Criminalul i-a cerut o ţigară şi nu i-a dat."
Martor: "Am coborât din lift, l-am văzut jos. Maxim un minut şi şi-dat ultima suflare. Foarte liniştit, nu l-am văzut ridicând vocea la cineva."
Cumnata: "Pentru ţigară să omori un om... Un nenorocit!"
Bărbatul avea 64 de ani şi locuia cu mama sa. Avea doi băieţi - unul care îl vizita din când în când, celălalt stabilit în străinătate.
Martor: "Era un om liniştit.. mai ciugulea câte o bere nu făcea scandal, nu nimic... îl ştiu de 17 ani."
Vecinul care a găsit cadavrul bărbatului de 64 de ani a sunat la 112, apoi l-a ţinut de vorbă pe suspect.
Martor: " Îmi spunea că s-a certat cu prietena lui...că nu voia să se dea la o parte. Vorbea foarte incoerent. L-am ţinut de vorbă până a venit poliţia."
Individul în vârstă de 24 de ani a fost încătuşat imediat şi dus la Secţie 23 Poliţie. Acolo, anchetatorii au observat însă că are un comportament ciudat.
Martor: "Cred că fumau şi ceva ciudat, că mirosea ciudat."
Se pare că suspectul era sub influenţa unor substanţe interzise, aşa că a fost dus la Spitalul Floreasca, apoi la Spitalul Alexandru Obregia, pentru mai multe investigaţii.
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , iubita , pisici , injunghiat , vecin , sectorul 3
Dată publicare: 25-02-2018 06:47