Crimă șocantă în județul Buzău. Un tânăr este acuzat că și-ar fi ucis tatăl, după ce i-ar fi bătut iubita
Your browser doesn't support HTML5 video.
Tatăl bărbatului ar fi pălmuit-o pe viitoarea sa noră, spun martorii, iar acesta ar fi gestul care a dus la omor. Suspectul a fost arestat și riscă până la 25 de ani de închisoare.
Tatăl, un bărbat de 53 de ani, care locuiește în Ploiești s-a dus la fiul lui să îl ajute să-și renoveze locuința din Ulmeni. Au muncit, dar au și băut, iar la finalul zilei au început să se certe. Primul motiv, spun vecinii, ar fi fost legat de casă, apoi, omul mai în vârstă a intervenit într-o dispută apărută între fiul lui și iubita acestuia.
Vecină: ”Noaptea, băiatul s-a certat cu prietena și taică-su s-a trezit din somn și a intrat peste ei, a început să se certe și să îi bată prietena.”
Tânărul și-a ieșit din fire când tatăl lui i-a lovit iubita.
Vecinii spun că relația fiului cu tatăl nu era una bună. Părintele ar fi fost un om violent, care și-a chinuit familia, iar comportamentul său a lăsat urme.
Vecin: ”Victima a fost ca și un terorist, ca să zic așa. S-a comportat urât și cu familia, și cu copiii și cu soția, soția lui legitimă vorbesc, și cu mama lui. De multe ori mama lui dormea prin vecini.”
Martor la întreaga poveste a fost fiul cel mic al victimei, care, spre dimineață, a fugit la vecini și a povestit totul. Suspectul a fost încătușat în scurt timp.
Valerică Văsîi, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău: ”În baza probelor existente la data de 5.09, în cauză s-a dispus punerea în mișcare a cauzei penale, iar astăzi a fost sesizat Tribunalul Buzău pentru propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă pe numele inculpatului.”
Tânărul riscă o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare, dacă se va dovedi că este vinovat.