Crimă în Lupeni. O femeie a anunțat poliția că și-a ucis fiul cu un cuțit
31-10-2024 |
15:30
O femeie de 58 de ani, din oraşul Lupeni, este cercetată de procurori şi poliţişti pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, după ce, miercuri după-amiază, a anunţat, prin numărul de urgenţă 112, că şi-ar fi înjunghiat fiul în urma unui conflict.
Bărbatul ucis avea 35 de ani şi, potrivit spuselor femeii, fapta s-ar fi produs la primele ore ale dimineţii de miercuri, în jurul orei 5:30.
"Echipa operativă deplasată la faţa locului efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptei şi luării măsurilor legale", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Părinţii victimei au fost preluaţi de poliţişti şi sunt audiaţi în cauză.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult