Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copilul care a căzut într-un puț, în urmă cu 4 zile, a fost scos decedat

Un băiat în vârstă de doi ani rămas captiv peste patru zile într-un puţ dezafectat din India a fost scos marţi la suprafaţă de salvatori, însă fără viaţă, informează AFP.

Cazul lui Fatehvir Singh a captat atenţia publicului la nivel naţional după ce acesta a căzut joi într-un puţ cu adâncimea de 33 de metri din localitatea Sangrur, din statul Punjab, în timp ce se juca.

Puţul dezafectat avea diametrul de doar 23 de centimetri, ceea ce a complicat eforturile celor câteva zeci de salvatori şi voluntari, urmăriţi de localnici şi de camerele de televiziune.

''Copilul nu mai este în viaţă. El a fost scos la ora 5:00 de personalul NDRF (Forţa naţională de intervenţie în caz de catastrofe)'', a declarat pentru AFP Vijay Inder Singla, membru în adunarea legislativă locală.

Trupul băiatului, care a avut acces la oxigen, însă nu şi la mâncare sau apă, a fost transportat pe calea aerului la un spital din Chandigarh unde a fost pronunţat decesul.

Citește și
Copil de 2 ani căzut într-un puț de 30 metri
Copil de 2 ani căzut într-un puț de 30 metri. De 4 zile, salvatorii se chinuie să-l scoată

Autorităţile au săpat paralel cu puţul şi au inserat în sol un furtun cu diametrul de un metru pentru a ajunge la adâncimea la care se afla copilul.

Furioşi din cauza deznodământului tragic, localnicii s-au adunat marţi la faţa locului strigând slogane împotriva guvernului statului. De asemenea, drumul principal de acces a fost blocat pentru scurt timp de protestatari, însă circulaţia a fost reluată după intervenţia poliţiei.

În 2006, un băiat de şase ani a fost scos în viaţă dintr-un puţ din statul Haryana, în apropiere de capitala ţării, New Delhi, după eforturi ale comunităţii locale, ce au durat 48 de ore. Salvarea lui a fost transmisă în direct de posturile de televiziune prin satelit.

În martie, un copil de un an şi jumătate a fost de asemenea salvat dintr-un puţ din Haryana după aproape două zile de eforturi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult