Coordonatorul unui ansamblu folcloric, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete, de 13 şi 15 ani
Your browser doesn't support HTML5 video.
Bibliotecarul comunei, un bărbat de 60 de ani, care conducea și un ansamblu folcloric pentru copii, este acuzat de agresiuni sexuale și pornografie infantilă în formă continuată.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani este acuzat de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Porcurorii DIICOT spun că în intervalul 2020-2021 el ar fi determinat două copile de 13 și 15 ani să întrețină cu el raporturi sexuale și le-a filmat în ipostaze indecente.
De altfel, anchetatorii au făcut mai multe percheziții, una dintre ele chiar în centrul localității, la Căminul Cultural, unde bărbatul are un birou. De acolo ar fi ridicat un calculator pe care erau stocate mai multe materiale pornografice, care acum reprezintă probe în acest dosar.
Bărbatul este capul unei familii respectate în localitate. Soția este educatoare, fiul este polițiști, iar oamenii sunt șocați de ceea ce au aflat, pentru că l-au cunosut mai mult din poziția de coordonator al acestui ansamblu folcloric, alături de care obișnuia să călătorească în toată țara la festivaluri. De această dată el a fost prezentat în fața magistraților Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar magistrații au încuviințat acest lucru.
Victimele lui urmează să fie consiliate de specialiștii de la Direcția pentru Protecția Copilului Tulcea.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: tulcea , pornografie infantila , relatii sexuale
Dată publicare: 26-10-2021 17:06