Comisar-șef din Vaslui, surprins gol-pușcă după o partidă de sex chiar în mașina Poliției. S-a pensionat rapid
Fotografia a fost realizată pe o pajiște din județ în această vară și a ajuns și pe masa ministrului de interne Lucian Bode. Însă, fapta ofițerului din IPJ Vaslui a devenit de abia acum publică, după dezvăluirile publicației Vremea Nouă.
Un ofițer de Poliție a fost surprins de un localnic, gol pușcă în mașina Poliției, făcând sex cu o colegă de serviciu. După ce ministrul Bode a fost înștiințat, acesta a ordonat o anchetă la direcția de protecție internă, dar și în cadrul inspectoratului
Polițistul surprins cu pantalonii în vine a fost pensionat de urgență și scandalul s-a stins. I s-a dat această posibilitate fiindcă a recunoscut din prima fapta și nu a încercat să-i inducă în eroare pe cei care coordonau ancheta, arată sursa citată, care a ales să-i protejeze identitatea.
Omul a mărturisit că este victima unei răzbunări. Poza ar fi fost făcută de un individ căruia polițistul i-ar fi făcut un dosar penal pentru trafic de persoane și a fost realizată, cel mai probabil, cu telefonul, dintr-un jeep negru care-l urmărea de ceva vreme, s-a justificat polițistul.
Ce l-a dat de gol pe polițistul dezbrăcatChiar dacă imaginea a fost făcută de la distanță și nu se vede nici fața subiectului sau numărul autospecialei marcată „Poliția”, identitatea suspectului a fost confirmată după verificările serviciului de informații, după indicativele mașinii, care au restrâns căutările în zona Murgeni, Vaslui.
Inițial, investigatorii au bănuit că e vorba de un amantlâc dintre doi șefi de post de la două comune învecinate, dar când au început audierile, una din persoanele audiate a recunoscut imediat, iar șefii acestuia i-au oferit posibilitatea să se pensioneze. Audierile au avut loc într-o zi de joi, iar cererea de pensionare a fost introdusă vineri, arată sursa citată.