Cine este bărbatul care și-a lovit mama cu un topor în cap până a intrat în comă. Este considerat erou în Italia
Vechi neînțelegeri în familie au degenerat în mod dramatic, luni seară, în orașul Năsăud. Orbit de furie, un bărbat de 34 de ani și-a lovit cu sălbăticie mama, până când femeia de 54 de ani a intrat în comă, conform Știrile PRO TV.
Cu răni grave la cap, femeia a fost dusă în stare critică la spital și a fost operată de urgență. Între timp, poliția l-a reținut pe suspect pentru tentativă de omor.
Femeia era împreună cu cei doi fii ai ei, în casa familiei, din Năsăud. Nu este foarte clar cum s-au aprins atât de tare discuţiile dintre ea şi unul dintre bărbați. Cert este că unul dintre fii a pus mâna pe un topor și a lovit-o. Când şi-a dat seama că și-a rănit mama, a fugit de acasă.
Femeia a ajuns în stare gravă la spital, însă a fost stabilizată, intubată și ventilată mecanic.
Românul, considerat erou în ItaliaBărbatul, pe nume Fănel Viorel Drăgan, a fost găsit de polițiștii bistrițeni într-o benzinărie. Individul își cumpărase băuturi alcoolice, informează Bistrițeanul.ro, citată de Rotalianul.
Fănel Viorel Drăgan este considerat erou în Italia, după ce, în anul 2018, a salvat doi polițiști, care erau amenințați de un nigerian.
„Aceast tânăr a venit în țara noastră să caute o slujbă, acum doarme la Masseria Ghermi, un centru de adăpost pentru persoanele fără locuință, ar fi frumos dacă cineva din comunitatea noastră i-ar da o mână de ajutor ca să găsească un loc de muncă și posibilitatea de a se integra în comunitate”, a spus, în 2018, șeful poliției, Leopoldo Laricchia, citat de Telerama News, scrie Rotalianul.
Atunci, individul a fost invitat de șeful Poliției din Lecce, Leopoldo Laricchia, în cabinetul său, și a primit laude din partea acestuia pentru că a intervenit cu curaj și altruism în timpul agresiunii.
Bărbatul a fost reținut și este cercetat pentru tentativă de omor.
Sursa: rotalianul.com
Dată publicare: 17-05-2023 13:19