Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cel puţin 14 persoane au fost ucise de fulgere, în Pakistan. Incidentul a avut loc în districtul Torghar

Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite de fulgerele, care s-au abătut asupra munţilor din nordul Pakistanului, au informat duminică autorităţile locale, citate de AFP.

Incidentul a avut loc în districtul Torghar, din provincia Khyber Pakhtunkhwa, afectată de miercuri de ploi torenţiale ale musonului şi de alunecări de teren, citează Agerpres.

"Cel puţin 14 persoane din aceeaşi familie au fost ucise după ce fulgerele au lovit două case învecinate", a declarat Kamran Bangash, purtătorul de cuvânt al provinciei, citat de AFP.

Cinci copii şi patru femei se numără printre persoanele decedate, a precizat el.

Musonul, care a făcut ravagii între iunie şi septembrie, este esenţial pentru irigarea culturilor şi umplerii rezervoarelor cu apă pe continentul indian.

Citește și
VIDEO. New York: Clădirea One World Trade Center a fost lovită de fulger
VIDEO. New York: Clădirea One World Trade Center a fost lovită de fulger

Dar în fiecare an, precipitaţiile violente provoacă victime omeneşti şi pagube materiale.

În 2019, 18 persoane au fost ucise de fulgere la Thar, o regiune izolată din sudul Pakistanului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult