Ce s-a descoperit la analize despre tânărul din Buzău care i-a dat foc iubitei
El a fost dus, luni, la Serviciul de Medicină Legală Buzău pentru expertiza psihiatrică, relatează news.ro.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, tânărul care şi-a incendiat fosta iubita este cercetat pentru omor calificat, fiind pusă în mişcare acţiunea penală.
Procurorii au stabilit că, în dimineaţa zilei de 23.02.2019, a mers în apartamentul victimei asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi i-a dat foc cu o brichetă, determinând izbucnirea unui incendiu ce a avut drept consecinţă decesul victimei. Aceasta a fost găsită decedată de către pompierii veniţi să stingă incendiul. Cadavrul prezenta urme de ardere şi carbonizare.
”Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unor arsuri gradele II-IV, pe 100% din suprafaţa corporală, precum şi a intoxicaţiei acute cu mononid de carbon. Leziunile traumatice – arsuri grad II-IV – s-au putut produce prin expunere la flacără şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul”, mai spun procurorii.
Individul se află acum după gratii, în arrest preventiv pentru 30 de zile, fiind deocamdată unicul inculpat. Asta deşi există informaţii potrivit cărora ar fi fost ajutat de un prieten care i-a adus benzina.
”În cauză, în prezent, inculpatul este singura persoană cercetată pentru uciderea victimei. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor in care s-a realizat activitatea infracţională”, susţin procurorii buzoieni.
Potrivit prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Valerică Văsîi, la momentul comiterii faptei, tânărul era sub influenţa alcoolului şi a unor substanţe psihoactive.
Trupul neînsufleţit al tinerei de 21 de ani a fost ridicat luni de la Serviciul de Medicină Legală (SML) Buzău.
Tot la SML Buzău a ajuns luni şi autorul omorului pentru a-i fi efectuată expertiza psihiatrică.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!