Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce au găsit anchetatorii în geanta tinerei care a căzut pe geam, dintr-un cămin din Iași

Your browser doesn't support HTML5 video.

O studentă de 22 de ani din Iaşi a ajuns la spital, după ce a căzut de la etajul 3 al unui cămin studenţesc. Dusă de urgenţă la spital, fata ar putea rămâne cu sechele grave, căci are fractură de coloană.

Iniţial, poliţia şi martorii au crezut că este vorba despre un accident nefericit, însă au găsit apoi în geanta tinerei un bilet de adio.

Fata este studentă în anul 1 la masterat, la Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii A.I Cuza. În biletul de adio, studentă le cerea iertare celor dragi pentru gestul făcut.

Apropiaţii bănuiesc că o dezamăgire în dragoste ar fi putut provoca tinerei o stare emoţională fragilă, dar nimeni nu ştie amănunte.

Acum tânăra se afla internată la spitalul de Neurochirurgie cu mai multe fracturi, din care cea mai gravă este la coloană.

Citește și
Politie Glasgow
Imaginea tulburătoare cu o femeie ținută de păr, pe geam, înainte să cadă de la etajul 11

Un paznic aflat duminică seară în zona a găsit-o pe tânără şi a alertat autorităţile. Fata a avut mare noroc: impactul pe pământ, şi nu pe beton, i-a permis supravieţuirea.

Sincron Ghiorghița Adăscăliței, paznic cămin UAIC Iași: „Mergeam la Muzeu şi când m-am întors, am auzit o bubuitură. Portarul de la căminul 7 fugea pre ea. Cerea ajutor. I-a venit foarte repede salvarea.”

Costel Palade, director general UAIC Iaşi: „S-a găsit şi acel bilet de adio. Noi ţinem legătura cu părinţii şi cu medicii, pentru că e firesc să ne intereseze starea de sănătate a studenţilor."

Unul dintre angajaţii univeristatii mărturiseşte că studenţii au văzut-o pe tânăra tot mai abătută.

Reporter: „Ce ştiţi despre ea?” Titi Rotaru, şef formativ pază UAIC Iaşi: „Informaţii neverificate, că ar avea probleme în familie. Din spusele studentelor, spuneau că avea frământări, se uita pe telefon."

După incident, tânăra a ajuns de urgenţă la spital.

Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt Spitalul Sf. Spiridon Iaşi: „Tânăra de 22 de ani căzut de la etaj, aproximativ 8 metri, găsită conştientă, dar cu dureri lombare şi cu impoibilitatea de a merge. S-a descoperit o fractură de coloană lombară. O fractură de bazin şi una la gleznă.”

Urmează acum ca medicii să stabilească cât de grave sunt rănile tinerei şi dacă va rămâne cu urmări grave.

Profesorii spun că nu avea restanțe şi nici note mici, iar dintre colegi, nimeni nu ştie ce motive ar fi avut să-şi dorească sfârşitul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult