Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cazul fetiței din Galați ucisă de mamă. Femeia avea probleme mintale, iar autoritățile știau. „Nu se putea ocupa de copii”

Apar noi detalii terifiante despre cazul mamei din Galați care și-a ucis în bătaie fiica în vârstă de nouă ani.

Femeia mai are două fiice, de trei, respectiv șapte ani, care acum se află în îngrijirea unui asistent maternal.

Familia se află de mai mult timp în atenția autorităților, pentru că nu este pentru prima oară când poliția intervine când această mama își agresează fiicele.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a trimis Corpul de Control la Galaţi pentru a verifica modul în care s-a intervenit în cazul fetiţei de nouă ani ucise de propria mamă.

„Un eveniment singular”

Cazul acestei familii din Galați era în atenție încă din martie 2023. Conform informațiilor obținute de Ștrile ProTv, încă de anul trecut educatoarea Alexandrei a observat pe trupul copilei o mulțime de vânătăi și a sesizat autoritățile. S-a deschis o anchetă socială, iar familia ar fi trebuit de atunci să fie atent monitorizată de asistenții sociali ai Primăriei. Acum se fac verificări dacă aceștia și-au făcut datoria așa cum trebuia și dacă tragedia putea fi evitată.

Citește și
fata galati
Ce arată autopsia fetiței ucise în bătaie de mama ei. Moartea Alexandrei putea fi evitată dacă autoritățile luau măsuri

Verificările efectuate în martie la această familie au concluzionat că violenţele asupra celor trei fetiţe ale femeii au fost „un eveniment singular”. Cu toate acestea, se ştia că femeia nu poate avea grijă de cei trei copii din cauza unei dizabilităţi mintale.

„Cazul familiei în cauză s-a aflat în atenţia DGASPC Galaţi încă din luna martie 2023, ca urmare a unei sesizări primite de la o unitate de învăţământ preşcolar din Galaţi cu privire la posibilitatea existenţei unui abuz fizic asupra uneia dintre cele trei minore, în mediul familial”, arată primele concluzii transmise de autorități, conform news.ro.

La acel moment a avut loc o anchetă socială, iar toate cele trei fiice ale femeii au fost verificate. Poliția a deschis atunci un dosar penal pe numele mamei.

La finalul demersurilor s-a ajuns la concluzia că agresiunea fizică ar fi fost un „eveniment singular”, dar şi că mama nu se putea ocupa singură de creşterea celor trei copii, din cauza unei dizabilităţi mintale.

Autoritățile transmit că rudele mamei şi-au asumat la acel moment responsabilitatea îngrijirii şi supravegherii celor trei minore.

În aprilie 2023, cazul fetiţelor a fost referit Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi în vederea monitorizării familiei.

Mama celor trei fetițe are 31 de ani și nu muncește. Trăiește din alocația copiilor și o pensie pentru persoane cu dizabilitați. A fost reținută pentru omor asupra unui membru al familiei și va fi supusă unei expertize psihiatrice.

Momentan nu este clar dacă rudele mamei şi-au asumat responsabilitatea fetițelor în mod legal și nici nu este cunoscut motivul pentru care mama a fost lăsată să aibă grijă de fiicele ei în continuare, deși autoritățile au stabilit că nu era capabilă să facă asta și, în plus, avea și probleme mintale. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult