Cadavrul unei femei care suferise arsuri, găsit în scara unui bloc din Piteşti. Ce au povestit vecinii despre ea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Zăcea printre cartoane arse, iar alături de trupul neînsuflețit erau o sticlă de alcool și o brichetă. Criminaliștii au deschis o anchetă și încearcă să afle exact ce s-a întâmplat.
Un locatar, care a văzut fum, a ieșit și a văzut-o, prin ușa întredeschisă, pe femeia prăbușită la pământ...
„Fumul m-a scos din casă, m-am trezit că era fumul prea dens. Am fost în parcare ca să văd dacă nu cumva arde ceva într-un apartament, mă gândeam. Și am văzut-o pe doamna căzuta acolo”, a povestit un martor.
Fumul a intrat și în clinica aflată în bloc, chiar deasupra încăperii unde a fost gasită femeia.
„M-a sunat proprietarul să vin să ne uităm împreună și atunci unul dintre vecini ne-a sesizat că este cineva carbonizat aici, am sunat poliția și asta e tot”, a spus un alt martor.
Administratorul blocului spune că femeia făcea curățenie în bloc de două ori pe săptămână, dar că o ducea greu cu banii. „Când am întâlnit-o ultima dată am înțeles că nu mai lucra la ... că a pierdut serviciul”, a spus administratorul blocului.
O locatară, care o cunoștea, spune că femeia își pierduse recent alt serviciu și că ar fi ajuns la disperare, din cauza traiului tot mai greu.
„A zis că s-a gândit o dată să-și ia viața. Zic :Ce ai, dragă ?!, ai o nepoată de crescut! Mi-a spus zilele trecute!”, a spus o locatară.
Polițiștii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat, dacă totul a fost un act premeditat sau un accident.
„Femeia a fost găsită cu urme de arsuri pe toată suprafața corpului, acest lucru îngreunând, bineînțeles, identificarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.
Lângă femeia aproape carbonizată au fost găsite mai multe cartoane, aduse de la ghena de gunoi, o sticlă de alcool aproape goală și o brichetă. Trupul neînsuflețit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Argeș, unde medicii legiști vor stabili împrejurările în care s-a produs decesul.