Cadavru mutilat de animale, descoperit de un câine, în Dâmbovița. Cine este victima
Your browser doesn't support HTML5 video.
Trupul neînsuflețit era în stare de putrefacție și prezenta urme de mușcături de animale. Anchetatorii urmează să afle cum și-a găsit omul sfârșitul, moartea lui fiind învăluită în mister.
Bărbatul în vârstă de 77 de ani din Dâmboviţa nu a mai dat niciun semn de viaţă din 1 iulie. În acea zi şi-a vizitat o vecină, apoi parcă a intrat în pământ. Familia şi cunoscuţii l-au căutat fără oprire, dar în zadar. După mai bine de o săptămână, un câine a fost cel care i-a dus spre cadavrul aflat într-o zonă împădurită, în apropiere de case.
Martor: Nepoţelul meu, fiind în vacanţă, a dat drumul unui căţeluş. Şi a venit cu miros de leş acasă şi murdar de grăsime. I-am spus să îi dea drumul din nou, s-a dus în acelaşi loc, a anunţat familia. După miros au depistat un vecin şi fiul domnilor.
Rudele omului se gândesc că acesta a fost atacat de animale sălbatice, dar nu îşi explică cum a ajuns acolo.
Soţia victimei: L-a găsit descompus de tot. Reporter: Ce bănuiţi că s-a întâmplat? Soţia victimei: Poate că l-au atacat şi animalele. Fiica victimei: Ceva suspect, cum a ajuns până acolo? Dacă îi era rău nu ajungea până acolo.
Ancheta poliţiştilor este în plină desfăşurare.
Familia bărbatului dispărut a rămas deocamdată cu multe semne de întrebare. Aşteaptă rezultatul final al necropsiei.
Medicii legişti au trimis analize către laboratorul de specialitate, din Capitală, iar la finalizarea cercetărilor urmează să se stabilească exact ce i-a cauzat moartea omului, a transmis Marius Buga, corespondentul Ştirilor Pro TV.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!