Bărbat înjunghiat mortal în plină stradă, în Sebeș. Atacatorul s-a predat poliției
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Cei doi se pare că se cunoșteau, iar suspectul de 37 de ani a reuşit să fugă, dar s-a predat apoi la poliţie.
Victima - un tânăr de 32 de ani, despre care cunoscuţii susţin că se căsătorise de câteva zile - se ştia cu agresorul. Cei doi s-ar fi întâlnit în apropierea unui bar şi pentru că între ei erau vechi neînţelegeri s-au luat luat la ceartă.
Surse din cadrul anchetei spun că cei doi bărbaţi nu ieşeau niciodată în oraş neînsoţiţi şi preferau să aibă fiecare în jur alţi prieteni. Era cunoscută rivalitatea între ei. Aceleaşi surse spun că au mai avut alteraţii şi în trecut. Atacul s-a desfăşurat extrem de rapid şi nimeni nu a mai avut timp să intervină.
Atacul s-a întâmplat în faţa unui local din Sebeş şi din nefericire nimeni nu a putut să îi sară în ajutor tânărului care s-a prăbuşit la pământ. Au fost chemaţi medicii de urgenţă iar agersorul s-a făcut nevăzut în isteria creată.
Ore întregi a fost căutat de către polițiști iar în final, bărbatul de 37 de ani s-a dus la poliție şi s-a predat, insoțit de avocatul său. Tânărul care a fost ucis era căsătorit de foarte puţină vreme. Poliţiştii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat între cei doi.
Alexandru Crişan, SMURD Sebeş: "Am găsit o persoană de sex masculin în şoc cardio-respirator, prezenta o plagă la nivelul hemitoracelui stâng cu hemoragie masivă. S-a încercat hemostaza şi s-au iniţiat manevre de resuscitare timp de 45 de minute. În final a fost declarat decedat."
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!