Bărbat filmat când le presăra un praf pe sandvişuri colegilor. Unul dintre ei e în comă
Un german în vârstă de 57 de ani care a otrăvit sandvişurile şi băuturile colegilor săi, dintre care unul se află acum în stare vegetativă, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă pentru tentativă de omor, transmite dpa.
Tribunalul din Bielefeld a emis, de asemenea, un ordin de detenţie preventivă, care l-ar putea face neeligibil pe condamnat pentru eliberare condiţionată după executarea a 15 ani de închisoare, posibilitate de eliberare ce este prevăzută de codul penal german, dar care în cazul său nu se va aplica, dat fiind caracterul deosebit de periculos al faptei comise.
Klaus O. lucra pentru o companie din oraşul Schloss Holte-Stukenbrock. Faptele sale au fost descoperite după ce un coleg a găsit o pudră albă presărată pe sandvişul său. O cameră de supraveghere instalată în grabă l-a surprins apoi pe Klaus O. asupra faptului, întreptându-se spre genţile colegilor săi, scoţând pachetele cu mâncare şi presărând o pudră peste sandvişuri, după care reîmpacheta cu calm totul.
Anchetatorii au identificat mai multe substanţe chimice, printre care acetat de plumb, cadmiu, plumb şi mercur, precum şi o agendă în locuinţa inculpatului. Dovezi găsite pe computerul său au arătat că bărbatul era interesat de substanţe chimice.
Judecătorul Georg Zimmermann a arătat că în locuinţa inculpatului au fost găsite 'materiale mai periculoase decât cele folosite în Al Doilea Război Mondial'.
Două dintre victime au acum rinichii afectaţi, iar un altul a suferit leziuni cerebrale şi se află în stare vegetativă.
Judecătorul care a prezidat cazul a declarat că încă nu înţelege care au fost motivele lui Klaus O. pentru a otrăvi 'hrana şi băutura colegilor săi între 2015 şi 2018'. 'Nu ştim nimic', a spus magistratul.
Un psiholog a declarat la proces că inculpatul 'se comporta ca un fel de cercetător care încerca să vadă ce efecte aveau diferite substanţe asupra unor iepuri'.
Un alt expert psiholog a declarat că bărbatul nu prezintă tulburări psihice şi poate fi răspunzător penal pentru faptele sale.
Klaus O. a păstrat tăcerea în timpul procesului şi nu a comentat verdictul.