Bărbat din Dej, arestat după ce și-a abuzat sexual fetița, ani la rând
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fata, acum în vârstă de 14 ani, a povestit tot calvarul prin care a trecut unei prietene și astfel polițiștii au intrat pe fir. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, acesta nu ar fi negat acuzațiile, dar nici nu și-a recunoscut fapta. O anchetă este acum în plină desfășurare.
Calvarul a început în urmă cu patru ani, când copila avea numai 10 ani. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi supus-o în nenumărate rânduri unor abuzuri greu de descris.
Totul se petrecea în locuința familiei, când acesta rămânea singur doar cu fetița lui, spun surse din ancheta. O prietenă a tinerei a rupt tăcerea când a aflat ce se întâmplă.
Andreea Vișa, purtător de cuvânt al IPJ Cluj: "Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, în cazul acestuia fiind dispus arestul preventiv pe o perioadă de 30 de zile".
Bărbatul nu și-a recunoscut faptele
După ore întregi de audieri în fața procurorilor, bărbatul de 39 de ani nu a recunoscut că și-ar fi abuzat sexual fiica. Pe de altă parte, copila a intrat într-un program de consiliere și a discutat cu psihologii.
Femeie: ”Este o tragedie, ce tată e ăla care este în stare de așa ceva, îngrozitor”.
Bărbat: ”Am auzit ceva, dar nu știu dacă este vorba de același caz. Fără cuvinte, cum să-i faci așa ceva copilului tău, indiferent că este sau nu vitreg”.
În acest caz, și cei de la Protecția Copilului s-au autosesizat, iar o anchetă este acum în plină desfășurare.
Polițiștii vor trebui să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat în anii de calvar ai copilei.