Bărbat atacat cu securea. Incidentul a fost raportat a doua zi, după ce a intrat în şoc hemoragic
A suferit mai multe răni, însă incidentul a fost raportat autorităţilor abia luni dimineaţa, după ce victima a intrat în şoc hemoragic, relatează Agerpres. Agresiunea s-a produs pe raza localităţii Orosfaia.
Potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, poliţiştii au reuşit să stabilească că agresorul ar fi tot un bărbat de 42 ani, cu care victima ar fi avut un conflict spontan, iar incidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 22,00.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de poliţişti şi dus la audieri la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud.
Victima a fost preluată, luni dimineaţa, de o ambulanţă, în şoc hemoragic, conform informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Ciprian Păcurar, şi prezenta plăgi la nivelul umărului stâng şi respectiv la nivelul toracelui posterior şi plagă parieto-occipitală, precum şi stări de lipotimie.
Bărbatul rănit a fost stabilizat şi transportat la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!