Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autospecială a poliţiei aflată în misiune, lovită în plin de un șofer care nu a acordat prioritate

Două persoane au fost rănite uşor în urma unui accident care a avut loc marţi în Capitală, pe Şoseaua Olteniţei, şoferul unui autoturism neacordând prioritate de trecere unei maşini de poliţie aflate în misiune.

''În jurul orei 19,00, o autospecială de poliţie aflată în misiune, care se deplasa pe Şoseaua Olteniţei spre bulevardul Constantin Brâncoveanu, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a fost implicată într-un eveniment rutier. Conducătorul unui autovehicul nu ar fi acordat prioritate de trecere autospecialei, iar în urma coliziunii un minor de 10 ani şi conducătorul autospecialei au suferit vătămări uşoare'', precizează Brigada Rutieră.

Potrivit sursei citate, poliţistul aflat la volan se afla în timpul serviciului, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta nu consumase alcool.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

În prezent, circulaţia tramvaielor în zonă este blocată în ambele sensuri.

Citește și
Accident TIR
TIR încărcat cu lemne, implicat într-un accident. A distrus rețeaua de alimentare electrică

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult