Aproape 40 de mașini au trecut peste un turist român, pe o autostradă din Budapesta. Nimeni nu a intervenit
Tragedia a avut loc duminică seara, la km 6 al autostrăzii M0, în zona Törökbálint, la marginea Ungariei. Bărbatul de 92 de ani încerca să traverseze strada neregulamentar, după ce coborâse dintr-un autobuz cu turiști, însă o mașină l-a lovit mortal. Șoferul vinovat a fugit de la locul faptei fără să acorde ajutor victimei.
Timp de 20 de minute, traficul a continuat la locul accidentului și peste cadavrul bărbatului au trecut aproape 40 de mașini.
Rămășițele bătrânului de 92 de ani au fost găsite la jumătate de kilometru distanță de impactul inițial, de-a lungul autostrăzii.
„A vrut să se întoarcă la benzinăria Mol, apoi a fost lovit, apoi cel din spatele Mercedesului, apoi încă zece, am încetat să mai număr”, a spus un martor reporterului RTL.
Șoferul vinovat este căutat acum de polițiști, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea tragediei.